he’s out, ridding like a madman, delivering thoughts and bad decisions to whom cross his eyes. he never felt more like in a competition between now and then.

 she’s out there. time is a strange path to follow either you are prepared or not. one day she will be back , i hope she will remember where  is that.

 they pay big time, back and forth, untill they dont know anymore the value of the last thing they desired and bougth, it’s simply  slips out of their minds once they’ve had it. trash bad mementos, cause there’s more in the waiting line.

listen to them here√

saw them  from  up here√

ceasul pâlpâie 2:54, e odihnit, pleoapele nu se chinuie să inchidă priveliştea. ca într-un lanţ de diapozitive:  zâmbeşte  la  film, îl  opreşte, încearcă o piesă, nu are răbdare,  porneşte iar imaginea, încremeneşte pentru câteva minute, îi scapă interesul. ”liniştea şi singur eu”. Noaptea are impresia că face prea multă gălăgie. se îndepărtează de pat. ”Chiar şi dincolo de  geam  ea e  rece şi  furioasă. Priveşte! Atinge copacii  şi danseaza  în jurul lor, ca apucata. Se chinuie să-şi găseasca rostul. Se simte în plus. Când apare, toţi fug, se ascund”  gândeşte .

”o noapte frumoasă ca asta înveţi să o iubeşti în detaliu”

 În mintea lui a devenit deja repetitivş şi secundele  şi visele, şi visele  rulează continuu. ”Am avut un vis în care ea dansa, straniu, încet şi magnific. Am încremenit, îţi imaginezi? Am încremenit visând şi era superb.” Îşi propteşte fruntea de geam. Afară ea se dezlanţuie, tropăie pe veranda. ” Şi-a înteţit dansul”.

Închide ochii şi o vede altundeva. O iubeşte în detaliu, căci marunt o desenează în minte în alt decor , sub altă formă. Îl inundă…

Evadează.  Pleoapele se chinuie să deschidă din nou priveliştea liniştitoare. Câtă grandoare! Sub apa.

print aici √şi aici√

la nuit

începe cam aşa

tu-ntinzi mâna şi prinzi ploaia când strănută norii. lumina difuză scapă, o  umbra o urmează, prelungită pe trotuar.
ştii, e graba nopţii de a întâlni ziua, acea romanţa inutil de scurtă. când stelele piperează şi apoi pălesc, fără gust. când luna ca nesimţita se zgâieşte goală şi pe măsură ce-o priveşti te cheamă şi parcă se apropie şi parcă te dezmiardă.

se-ncheie când pierzi momentul, ea pleacă, rămâi pe jumătate adormit şi doritor de grandoare. goneşti străzile printre lumini şi culori, goneşti şi-o pală de vânt te plezneşte. rămâi prins într-o secundă cât o zi şi-o noapte.

bonus VIDEO√

mai jos chris

‘care e numele tău, care-ţi e numărul’ aduce un zâmbet.
ascultă piese hip hop, o dinamizează. se gândeşte la necunoscutele zilei, îşi roteşte ochii pe trotuar, la casa de bilete, în zare, după autobuz. îi sar în ochi tenişii de lângă. nu le e frig?
autobuzul apare, relaxat, ce bine! ocupă un loc, ar fi vrut la geam. lângă, aceiaşi tenişi se zgâiesc la ea, ca pictaţi din călimară. îşi înalţă privirea, cât să prindă conturul unei figuri ascunsă de-o glugă.  schimbă direcţia. nu azi.

enervant un telefon se agita în geanta vecinului. şi insistă şi insistă şi tot insistă dar degeaba. îşi plusează volumul şi-l ignoră. nu azi.
circulaţia nu impune deloc probleme şi o rază aparută de nu ştiu unde, îi pică pe faţa. are soare.

||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||||

bonus Parov Stelar VIDEO√

sar’na bogdan.

imediat o lumină se aprinde şi apoi se stinge, ca un semnal, o închipuire de-a ta.
Aştepţi cuminte să-ţi fie frig, să te răcoreşti. Ceri cu gândul să ţină ploaia şi lumina aceea să nu se mai stingă.
Frumos ţi-a plouat azi!

by Arivan

aşa de străine îmi par filele, a fost ca descoperirea unor scrieri vechi. acum muultă multă vreme consemnam lucruri ce mă impresionau.

de la englezisme, la versuri de cântec trist, de la inimi colorate şi-nţepate, la citate din Sartre şi Iorga, ce combinaţie!
aici un rezumat despre laser, mai încolo temeiul dreptăţii, ceva din fizica nucleară şi apoi Emily Dickinson urmată de Cioran. desene cu viţa de vie, petale de trandafiri, uscate, numere de telefon, adrese de felicitări virtuale.

îmi amintesc vag

când Pământul iubeşte o Mare…

oricât de mult aş vrea
să te cuprind în braţele-mi stânci
şi să te sărut cu buzele-mi cer,
ca să-ţi declar iubirea, Mare.
tu eşti o apă pură
care-mi atinge buzele
doar cu roua dimineţii
şi cu ceaţa în zilele-ţi ploioase,
tu eşti un du-te-vino care
mă-înnebuneşte în mişcare,
mă face să mă cred întregul Univers
căci te am alături.
şi eu sunt
doar un simplu Pământ.

seaside by PinkiSajgon

Aproape final de săptămănă, cănd încă îţi faci griji de a 2-a zi de muncă. O invitaţie insistentă pentru un after floor party. Mai mult vin. Un aparat foto.

Concluzii:

Trebuie un remake.

Tot înainte.

a.