
ceasul pâlpâie 2:54, e odihnit, pleoapele nu se chinuie să inchidă priveliştea. ca într-un lanţ de diapozitive: zâmbeşte la film, îl opreşte, încearcă o piesă, nu are răbdare, porneşte iar imaginea, încremeneşte pentru câteva minute, îi scapă interesul. ”liniştea şi singur eu”. Noaptea are impresia că face prea multă gălăgie. se îndepărtează de pat. ”Chiar şi dincolo de geam ea e rece şi furioasă. Priveşte! Atinge copacii şi danseaza în jurul lor, ca apucata. Se chinuie să-şi găseasca rostul. Se simte în plus. Când apare, toţi fug, se ascund” gândeşte .
”o noapte frumoasă ca asta înveţi să o iubeşti în detaliu”

În mintea lui a devenit deja repetitivş şi secundele şi visele, şi visele rulează continuu. ”Am avut un vis în care ea dansa, straniu, încet şi magnific. Am încremenit, îţi imaginezi? Am încremenit visând şi era superb.” Îşi propteşte fruntea de geam. Afară ea se dezlanţuie, tropăie pe veranda. ” Şi-a înteţit dansul”.
Închide ochii şi o vede altundeva. O iubeşte în detaliu, căci marunt o desenează în minte în alt decor , sub altă formă. Îl inundă…
Evadează. Pleoapele se chinuie să deschidă din nou priveliştea liniştitoare. Câtă grandoare! Sub apa.
print aici √şi aici√